Există un fel de clipă, de obicei pe la prânz, când îți sună telefonul, îți ajunge un email sau îți spune cineva la ghișeu, cu voce calmă, că lipsește „doar” traducerea. Și în mintea ta, traducerea e ceva rapid, un lucru care se rezolvă într-o după-amiază, cu un PDF trimis pe mail și gata. Apoi apare cuvântul acela care schimbă temperatura din cameră: „autorizat”.
În momentul ăla îți dai seama că nu cauți pe cineva care „știe bine engleză” sau „a locuit în Spania”, ci pe cineva care are dreptul să își pună semnătura și ștampila pe o traducere, iar instituțiile să o accepte fără discuții. Și dacă documentul e juridic, adică are clauze, termene, articole, formulări care nu iartă, totul devine puțin mai serios. Nu dramatic, nu apocaliptic, dar suficient cât să nu vrei să alegi la nimereală.
Clujul e un oraș în care auzi limbi străine la fiecare colț, e plin de studenți, expați, firme internaționale, iar asta te-ar face să crezi că traducătorii sunt peste tot, ca taximetriștii.
Doar că juridicul nu seamănă cu o conversație la cafea. Are o rigoare care nu e neapărat frumoasă, dar e necesară. Iar dacă ai avut măcar o dată un act respins pentru o „formă necorespunzătoare”, știi cum e senzația aceea de a o lua de la capăt, cu o mapă în brațe și cu un oftat care îți scapă fără să vrei.
Așa că hai să o luăm pe îndelete, ca între oameni. Cu explicații clare, cu lucruri practice, dar și cu acele detalii pe care le afli, de obicei, abia după ce ai făcut un drum în plus.
De ce contează un traducător autorizat când ai acte juridice?
În limbajul de zi cu zi, un traducător e cineva care ia o limbă și o pune în alta. Simplu, frumos, aproape poetic. În limbajul juridic, traducătorul devine o verigă procedurală. Uneori traduce o procură fără de care nu poți ridica un document. Alteori traduce o hotărâre judecătorească fără de care nu poți merge mai departe cu un dosar. Alteori e vorba de un contract care trebuie înțeles exact, fără interpretări creative.
În drept, sensul nu e un moft. E totul. Diferența dintre „poate” și „trebuie”, dintre „în termen de” și „până la”, dintre „reziliere” și „încetare” pare mică atunci când citești în grabă, dar în practică îți poate schimba complet situația. Și da, uneori plătești în bani, alteori plătești în timp, uneori în nervi, iar uneori în toate trei deodată.
Partea de „autorizat” ține de acceptare. Instituțiile, notarii, instanțele, o mulțime de organizații care lucrează cu documente, vor să vadă că traducerea e asumată de un traducător autorizat. Adică de cineva recunoscut oficial, care poate semna și ștampila. Fără asta, chiar dacă traducerea ar fi impecabilă ca limbă, poate să nu fie acceptată. Și e frustrant, dar e real.
În Cluj, ca oriunde, asta se simte cel mai tare când ești pe fugă. Ai o programare, ai un termen, ai un dosar de depus, ai o firmă din afară care cere acte. În loc să cauți „cea mai frumoasă traducere”, cauți combinația aceea rară dintre corect, acceptat și livrat la timp.
Ce înseamnă „autorizat” și ce înseamnă „legalizat”?
Aici se încurcă lumea cel mai des. Și e de înțeles, pentru că termenii sună apropiat, iar birocraticul are talentul ăsta de a folosi cuvinte care par aproape identice.
O traducere autorizată este făcută de un traducător autorizat, care își pune semnătura și ștampila pe document. Asta e baza.
O traducere legalizată e o etapă în plus. În cazul acesta, notarul legalizează semnătura traducătorului. Important, ca să nu pleci cu o idee greșită: notarul nu verifică dacă traducerea e bună din punct de vedere lingvistic, nu stă să compare fiecare termen. Notarul certifică faptul că semnătura și ștampila aparțin unui traducător autorizat. Asta, în practică, înseamnă că notarul trebuie să aibă specimenul traducătorului în evidențele lui.
Și aici apare detaliul care îți poate salva ore: dacă ai nevoie de legalizare, nu ajunge să ai un traducător autorizat oarecare. Îți trebuie unul care poate fi legalizat de notarul la care ajungi, adică unul care are specimen depus acolo sau un notar cu care traducătorul lucrează.
În Cluj, de multe ori, lucrurile chiar așa se leagă. Nu e nimic misterios, e doar administrativ. Un notar îți poate spune simplu: „cu acesta am specimen”, iar tu, în loc să alergi între birouri, mergi pe o variantă care funcționează din prima.
Înainte să cauți, uită-te la act și întreabă ce se cere, exact
„Act juridic” poate însemna un certificat de naștere, o diplomă, o procură, un contract comercial, o hotărâre judecătorească stufoasă cu trimiteri la articole și excepții. Nu toate cer același lucru și nu toate sunt tratate la fel.
Dacă documentul rămâne în România, de multe ori ți se cere traducere autorizată, iar în unele situații și legalizare. Dacă documentul pleacă în străinătate, pot apărea și alte cerințe, apostilă, supralegalizare, formulări care, la prima vedere, sună ca niște cuvinte inventate de cineva care nu te place. Nu trebuie să le știi pe toate. Dar e foarte util să întrebi instituția sau organizația care îți cere actul cum îl vrea: autorizat, legalizat, și dacă mai e nevoie de ceva în plus.
Mai e și nuanța limbii. Engleza juridică folosită în UK nu seamănă cu cea din SUA, iar pentru unele companii contează. Nu mereu, dar se întâmplă. Dacă lucrezi cu o firmă străină, întreabă dacă au o terminologie preferată sau un format cerut. Uneori au. Uneori nu. Dar întrebarea te scutește de refaceri.
Unde găsești, concret, traducători autorizați în Cluj?
Mi-ar plăcea să existe un singur loc clar, un ghișeu luminos unde spui limba și pleci cu soluția. În realitate, sunt câteva căi bune, iar în funcție de cât timp ai și cât de complicat e actul, le poți combina.
Registrul oficial, varianta sigură
Dacă vrei să te asiguri că persoana pe care o contactezi chiar e autorizată, registrul oficial e punctul cel mai solid de plecare. Lista traducătorilor autorizați se găsește în surse publice și poate fi filtrată, iar asta contează enorm, fiindcă altfel ești îngropat în nume.
Practic, îți ușurezi viața dacă restrângi căutarea la zona Cluj, de obicei aria Curții de Apel Cluj, și apoi la limba de care ai nevoie. Din momentul acela, în loc să te uiți la o țară întreagă, ajungi la un număr de contacte care chiar pot fi sunate.
E adevărat, uneori datele de contact sunt incomplete sau vechi. Uneori un traducător răspunde greu. Uneori nu mai lucrează activ, deși apare în listă. Nu e plăcut, dar e normal într-un sistem care se actualizează periodic. Tocmai de aceea, e sănătos să ai mai multe opțiuni și să nu te agăți de primul nume găsit.
Când scrii sau suni, ajută să spui din prima ce limbă, ce tip de document și când îți trebuie. Oamenii răspund mai repede când înțeleg repede. Și, foarte onest, și tu ai nevoie de răspunsuri rapide, nu de conversații interminabile.
Notarii din Cluj, mai ales când ai nevoie de legalizare
Dacă știi deja că îți trebuie legalizare, notarul devine un punct de plecare aproape firesc. Poți suna la un birou notarial din Cluj și să întrebi simplu dacă au traducători sau interpreți cu specimen depus pentru limba respectivă. Mulți notari lucrează constant cu anumite persoane, nu pentru că ar fi ceva „pe sub masă”, ci pentru că așa funcționează legalizarea, cu specimen în evidență.
Când mergi pe această cale, ai un avantaj: reduci riscul să ajungi cu o traducere bună, dar imposibil de legalizat la notarul tău. Și da, am văzut oameni care au aflat asta abia la final, după ce au plătit și au așteptat. Nu e un capăt de lume, dar nici ceva ce vrei să repeți.
Birourile de traduceri, dacă vrei să nu gestionezi tu tot lanțul
Un birou de traduceri bun nu „înlocuiește” traducătorul autorizat. Îl coordonează. Are o rețea de colaboratori, știe cine lucrează pe juridic, cine e disponibil, cu ce notari se poate face legalizare, cum se livrează documentele ca să fie acceptate.
Aici contează foarte mult cum pui întrebările, fără să le transformi într-un interogatoriu. Întrebi dacă traducerea va fi semnată și ștampilată de un traducător autorizat, întrebi dacă pot asigura legalizarea la notar dacă se cere, iar dacă răspunsurile vin clar, fără ocol, e un semn bun.
Dacă vrei o formulare care sună normal, ca într-o discuție obișnuită, poți spune așa: „Am nevoie de servicii de traduceri in Cluj pentru un document juridic și vreau să știu dacă lucrați cu traducători autorizați pe limba X și dacă puteți ajuta și cu legalizarea, dacă mi se cere.”
Nu e o frază de manual, e doar un mod de a pune lucrurile pe masă de la început. Și, de obicei, îți dai seama din reacție dacă ai în față oameni obișnuiți cu documente juridice sau pe cineva care traduce „de toate” și speră să iasă.
Recomandări de la avocați și consilieri juridici
Dacă ai avocat în Cluj, folosește acest avantaj. Avocații lucrează cu traducători mai des decât credem și, în general, țin minte cine a fost serios, cine a livrat la timp, cine a păstrat terminologia și nu a „cosmetizat” textul ca să sune mai frumos. În juridic, uneori tocmai acel text rigid e cel corect.
E genul de recomandare care vine din practică, nu din politețe. Și, dacă ai un document sensibil, e reconfortant să știi că cineva a mai trecut pe acolo și nu a avut surprize.
Cum îți dai seama că traducătorul e bun pe juridic, nu doar autorizat?
Autorizația îți spune că traducătorul poate face traduceri autorizate. Nu îți garantează că e potrivit pentru orice document juridic, în orice limbă, în orice context. E cam ca permisul de conducere. E necesar, dar nu îți spune dacă omul conduce bine pe ploaie, în trafic aglomerat, cu nervii întinși.
Traducătorul care chiar lucrează cu juridic are niște reflexe ușor de recunoscut. Cere documentul înainte să promită termene imposibile. Pune întrebări despre scop, unde se depune, ce fel de instituție îl cere. Îți spune dacă există riscul să fie nevoie de legalizare și, dacă nu știe sigur, îți spune asta fără să se prefacă.
Limbajul juridic nu e doar un set de termeni „corecți”
Mulți își imaginează că juridicul e un dicționar mare și prăfuit. Traduci „power of attorney” cu „procură” și ai terminat. Doar că juridicul e și structură, și consecvență, și felul în care păstrezi numerotările, trimiterile, paragrafele, titlurile, chiar și acele mențiuni care par decorative.
În contracte, de exemplu, sunt termeni care au sensuri precise și nu suportă traduceri „pe ureche”. Unele cuvinte din engleză au echivalenți în română care arată asemănător, dar în context juridic înseamnă altceva. Traducătorul bun simte capcana, nu intră cu capul înainte.
Și mai e ceva. Un traducător experimentat nu îți spune doar „nu e problemă, am mai tradus”. Se uită, verifică, întreabă. Iar dacă tu simți că omul răspunde prea repede, prea sigur, fără să vadă actul, e normal să ți se strângă un pic stomacul. Nu înseamnă automat că e rău, dar e un semn că merită să fii atent.
Întrebări pe care le poți pune fără să pari pretențios
E documentul tău. E viața ta administrativă, cu tot cu alergătura ei. E normal să întrebi.
Poți întreba dacă traducătorul a mai lucrat cu tipul de document pe care îl ai, contract, hotărâre judecătorească, procură, acte notariale. Poți întreba cum se asigură că numele și datele sunt corecte, mai ales dacă actul are multe cifre, sume, termene. Poți întreba cum arată rezultatul final, dacă fiecare pagină e ștampilată, dacă există o încheiere, dacă se poate pregăti și pentru legalizare.
Și nu trebuie să spui totul dintr-o dată, ca și cum ai bifa un formular. O poți face pe parcurs, în ritmul discuției. Ca atunci când cumperi ceva important și vrei să fii sigur că nu descoperi abia acasă că lipsește piesa principală.
Cum decurge colaborarea, dincolo de „trimiteți-mi actul pe mail”?
În practică, totul începe cu documentul. Trimite-l complet și cât mai lizibil. Dacă e scan, să fie scan, nu o fotografie făcută în grabă, cu colțuri tăiate și umbre pe text. Dacă are ștampile, semnături, mențiuni pe margine, nu le elimina ca să arate „mai curat”. În juridic, curățenia estetică poate să te coste.
Apoi primești termenul și costul. Uneori se calculează pe pagină, uneori pe volum de text, uneori în funcție de complexitate. Ce contează e să fie clar ce primești și în ce formă.
Dacă ai nevoie de legalizare, apar detalii foarte concrete: câte exemplare îți trebuie, dacă notarul cere originalul sau acceptă copie, dacă traducerea se leagă de original ori de o copie. Un traducător bun sau un birou serios îți spune ce știe și, dacă practica depinde de notar, te îndeamnă să întrebi la biroul notarial. Nu din comoditate, ci pentru că, în realitate, fiecare birou poate avea mici diferențe de procedură.
Și mai e momentul acela inevitabil când citești traducerea și ai impulsul să spui: „Nu sună ca româna de pe stradă”. În juridic, de multe ori, nici nu trebuie să sune ca româna de pe stradă. Trebuie să fie precisă. Contractele și hotărârile nu sunt proză, sunt uși grele care se închid bine.
Ce faci când ești pe fugă și ai nevoie „ieri”?
Graba e cel mai prost consilier în zona asta, dar știu că nu alegem mereu. Uneori ai un termen și atât. În situațiile de urgență, ce te ajută e să reduci pe cât posibil riscul de refacere.
Verifică din start că ai în față un traducător autorizat, iar dacă instituția cere legalizare, află asta înainte să înceapă traducerea, nu după. Pare un detaliu, dar schimbă tot traseul, fiindcă în joc intră și notarul, cu programările lui.
Și, dacă te țin nervii, sună în paralel la două opțiuni. Nu e negociere, e plan de rezervă. Uneori un traducător e prins cu termene sau e plecat, iar tu nu îți permiți să aștepți două zile doar ca să afli că nu se poate.
Capcane frecvente în traducerile juridice, pe care le poți observa și tu
Cele mai multe probleme apar din neatenție și din grabă, nu din rea intenție.
Greșelile de transcriere sunt clasice: nume scrise greșit, litere inversate, cifre care sar, date schimbate fără să vrea nimeni. Dacă ai un contract cu sume și termene, spune clar că vrei verificare atentă a cifrelor. Nu e un afront, e o măsură de siguranță.
Apoi e capcana termenilor care par evidenți. Unele cuvinte au echivalenți consacrați. Altele depind de context și pot fi traduse diferit în funcție de dreptul aplicabil sau de uzanța din țara respectivă. Traducătorul bun nu improvizează. Dacă există ambiguitate, te întreabă sau alege o variantă justificată de context.
Și mai există problema formatului. Instituțiile iubesc formatul, chiar dacă nu o recunosc. Păstrarea numerotării, a structurii și a trimiterilor îi ajută să compare ușor. Dacă ai o hotărâre cu paragrafe numerotate, e mult mai sigur să rămână așa și în traducere.
În fine, capcana care produce cele mai multe drumuri: confuzia dintre autorizat și legalizat. Omul îți face o traducere autorizată, tu ești fericit, apoi ajungi la instituție și ți se spune că trebuia legalizată la notar. Și o iei de la capăt. Când clarifici cerința de la început, scade mult șansa să ajungi în situația asta.
Când ai nevoie de interpret juridic în Cluj, nu doar de traducere?
Uneori nu îți trebuie un document tradus, ci un om care să fie prezent și să traducă oral. La notar, dacă una dintre părți nu vorbește română, se poate cere interpret. La anumite declarații sau proceduri, poate apărea aceeași nevoie.
Interpretariatul juridic e alt animal decât interpretariatul de conferință. Nu îți permiți să „îndulcești” fraza ca să sune frumos. Trebuie să redai exact. Și, de multe ori, trebuie să rămâi calm într-o atmosferă tensionată, ceea ce nu e chiar pentru oricine.
Dacă ți se cere interpret la notar, cel mai sigur e să întrebi biroul notarial ce acceptă. Unele birouri au deja interpreți cu care lucrează. Altele îți cer să vii cu interpret, dar interpretul să aibă documentele în regulă și, uneori, specimen depus.
Confidențialitate și discreție, partea despre care nu îți vine să vorbești
Actele juridice vin la pachet cu viață personală. Uneori cu bani. Uneori cu familie. Uneori cu o situație de care nu ai chef să știe nimeni.
Un profesionist nu se miră când întrebi despre confidențialitate. Îți spune cum lucrează, dacă păstrează documentele, cât timp, dacă le șterge, cum le transmite. În zona corporate, e chiar normal să existe acorduri de confidențialitate. Nu e o cerere ciudată.
Și mai e un aspect foarte clujean, dacă pot să-i spun așa: lumea se cunoaște. Nu vrei să îți recunoască cineva numele pe un document și să îl transforme în subiect de conversație. Traducătorii serioși înțeleg asta fără să le spui. Se poartă discret, nu pun întrebări inutile, nu fac glume proaste. Își văd de treabă și atât.
Prețuri și termene, adică partea în care te lovește realitatea
O traducere juridică bună costă, de obicei, mai mult decât o traducere generală. Nu pentru că cineva vrea să te taxeze pe nervi, ci pentru că necesită atenție, verificare, uneori documentare. Și, dacă e autorizată, vine la pachet cu responsabilitatea unei semnături.
Termenele depind de volum și de limbă. Pentru engleză, de obicei găsești mai repede disponibilitate, fiindcă există mulți traducători. Pentru limbi mai rare, poate fi mai greu. Iar un document lung, cu multe pagini, nu se traduce ca un certificat de două rânduri, oricât ai vrea.
Dacă ai urgență, e posibil să existe tarif de urgență, ceea ce are sens atunci când cineva își reorganizează programul, stă peste program sau lucrează în weekend. Iar dacă mai intră și notarul în ecuație, mai apar taxe și programări.
Ce ajută, foarte practic, e să trimiți documentul complet din prima, să spui clar când îți trebuie, să nu schimbi cerințele în mijlocul drumului. Dacă ai mai multe documente, poți discuta și despre prioritizare, unele se pot rezolva mai repede, altele pot aștepta. Nu e o rușine să îți organizezi actele ca pe viață, fiindcă exact asta sunt.
Un mic scenariu din Cluj, ca să vezi cum se leagă în viața reală
Imaginează-ți o zi de marți cu ploaie măruntă, din aceea care face orașul să pară mai mic și oamenii mai grăbiți. Ai un contract de muncă în engleză și o anexă, iar instituția unde trebuie să le depui îți cere traducere autorizată. Întrebi, prudent, dacă vor legalizare. Îți spun că nu.
Cauți în lista de traducători autorizați, restrângi pe Cluj și pe engleză, găsești câteva nume. Trimiți două mesaje scurte, atașezi documentele, întrebi termenul și costul. Un răspuns vine vag, fără termene clare. Alt răspuns vine așezat, cu întrebări despre scop și cu o estimare realistă. Îl alegi pe al doilea, fiindcă ai nevoie de cineva care nu promite luna de pe cer.
Primești traducerea în format electronic, o citești cu atenție, verifici numele, datele, numerotarea, sumele. Apoi primești și varianta semnată și ștampilată. O depui. Ai scăpat.
Acum schimbă un singur element: ai o procură care trebuie folosită în străinătate și ți se cere traducere legalizată. Dintr-odată, nu mai e suficient să găsești doar un traducător autorizat. Trebuie să se potrivească și cu notarul, adică să existe posibilitatea legalizării semnăturii. Când afli asta la început, totul se aranjează. Când afli la final, ai șanse mari să îți vină să îți lași fruntea pe tejghea, exact ca în scenele acelea din filme, doar că fără muzică dramatică.
Traducător independent sau birou, cum alegi fără să complici inutil
Un traducător independent poate fi mai direct și mai personal. Uneori e și mai rapid, dacă are timp. Un birou de traduceri poate fi mai potrivit când ai multe documente, mai multe limbi sau când vrei să ți se gestioneze întreg traseul, inclusiv legalizarea.
Alegerea se vede, de fapt, în comunicare. În situații juridice, nu vrei să tragi de oameni ca să primești un răspuns simplu. Vrei să știi cine îți răspunde, când îți răspunde și ce primești. Dacă simți de la început că totul e neclar, e foarte posibil ca neclaritatea să crească atunci când apar probleme.
Când „specializat pe juridic” e real și când e doar o etichetă?
„Specializat” e un cuvânt care arată bine pe un site, dar specializarea adevărată se vede în detalii mici. În consecvența termenilor pe tot documentul. În felul în care păstrează structura. În faptul că nu se sperie de propoziții lungi și nu le rescrie cu totul doar ca să pară mai simple.
Și, paradoxal, se vede și în modestie. Un profesionist știe când un termen poate avea două echivalări și cere un indiciu de context, drept civil, comercial, penal, sau măcar pentru ce folosești actul. Dacă tu nu știi, nu e nicio dramă, nu ești obligat să fii jurist. Dar e bine că întrebarea există, fiindcă arată că omul nu traduce pe pilot automat.
Semne că merită să schimbi direcția înainte să fie prea târziu
Nu e plăcut să fii suspicios, dar e mai neplăcut să refaci o traducere pentru că ai ales la întâmplare.
Dacă cineva îți promite un termen incredibil de scurt pentru un document mare fără să vadă actul, ridică un semn de întrebare. Dacă ți se spune că se poate lucra „fără problemă” fără să se clarifice autorizarea, ridică încă unul. Dacă primești o traducere cu greșeli evidente de română, cu acorduri greșite, cu nume sau cifre schimbate, nu te convinge singur că „merge și așa”. Instituțiile au un simț fin pentru „merge și așa” și nu îl folosesc în favoarea ta.
Cum folosești registrul oficial fără să te îneci în coloane?
Dacă ai deschis vreodată un fișier cu mii de rânduri și ai simțit că ți se usucă răbdarea, nu ești singur. Listele oficiale sunt făcute ca să fie corecte, nu ca să fie plăcute. Dar poți să le domolești.
În loc să te uiți la toată țara, restrângi căutarea la zona ta, Clujul și aria relevantă, apoi filtrezi limba. Din momentul acela, lista se transformă dintr-un monstru într-un set de opțiuni reale. Îți notezi câteva nume, pentru că disponibilitatea diferă de la o săptămână la alta, și contactezi.
Dacă găsești date de contact incomplete, poți căuta numele online, dar fă-o cu atenție, fiindcă uneori apar persoane cu nume similare. Nu e nimic dramatic, doar că îți cere un pic de răbdare.
Și, ca un mic truc de bun simț, în primul mesaj spune ce limbă, ce tip de document și ce termen ai. Îți cresc șansele să primești un răspuns clar și rapid.
Cum te pregătești pentru notar ca să nu faci drumuri în plus?
Notarul are programări, termene, clienți care vin cu tot felul de urgențe. Dacă ai nevoie de legalizare, merită să îți pregătești lucrurile care par minore și care devin, în mod ciudat, uriașe fix când ești în hol.
Întreabă din timp dacă e nevoie de original sau se acceptă copie și în ce formă. Asigură-te că scanul documentului e lizibil, cu ștampilele și mențiunile vizibile. Dacă ai nevoie de mai multe exemplare, spune asta înainte să se tipărească și să se ștampileze.
Iar partea cu specimenul, repet, pentru că e cea mai frecventă sursă de încurcături: dacă traducătorul nu are specimen la notarul tău, notarul nu îți poate legaliza semnătura lui. În practică, fie mergi la notarul cu care lucrează traducătorul, fie alegi un traducător care are specimen la notarul pe care l-ai ales tu.
Când limba e rară și nu găsești imediat omul potrivit în Cluj
Pentru engleză, franceză, germană, italiană, de obicei găsești destul de repede. Pentru limbi mai rare, e posibil să dureze, și e bine să îți faci pace cu ideea asta înainte să te stresezi.
Nu e obligatoriu ca traducătorul să fie din Cluj, mai ales dacă ai nevoie doar de traducere autorizată și documentele se pot trimite. Dacă intră legalizarea la notar, atunci devine important cum se face efectiv acest pas, iar uneori soluția e să lucrezi cu cineva care poate coordona legalizarea în mod practic. În astfel de cazuri, comunicarea bună contează enorm. Vrei să știi clar cum circulă documentele, în ce formă le primești, ce ajunge la notar și ce ajunge la tine.
Nume, diacritice și transliterări, micile detalii care fac diferența
Pe acte juridice, numele tău e sacrosanct. Când treci dintr-un alfabet în altul, când ai diacritice sau două prenume, apar surprize.
Verifică întotdeauna cum sunt scrise numele și datele. Dacă există diferențe între pașaport și alte acte, spune asta înainte să înceapă traducerea. Nu e treaba traducătorului să ghicească. În cazul numelor străine, traducătorul bun păstrează forma din act, fără să o „românizeze”, iar dacă există o convenție de transliterare, o aplică consecvent.
Traducerea pentru instanță are o altă presiune decât traducerea pentru o firmă
Un document destinat instanței e citit cu lupa. Nu neapărat pentru că cineva vrea să te încurce, ci pentru că așa funcționează procedurile. O propoziție ambiguă poate deveni punct de discuție. De aceea, dacă actul e pentru dosar, spune asta din start. Contextul îl ajută pe traducător să aleagă registrul potrivit și să fie atent la terminologia consacrată.
În cazul documentelor pentru firme, presiunea e puțin diferită. Contează claritatea practică și consecvența, pentru că altfel ajungi la discuții interminabile cu departamentul juridic. Și nu știu pe nimeni care să își dorească discuțiile acelea.
Ce rămâne, după toată alergătura?
A găsi un traducător autorizat pentru limbaj juridic în Cluj nu e, de fapt, o vânătoare de comori. E un traseu cu câteva puncte sigure: registrul oficial pentru confirmarea autorizării, notarul când ai nevoie de legalizare, biroul de traduceri dacă vrei să fie gestionată logistica, avocatul dacă ai nevoie de o recomandare care vine din practică.
La final, totul se reduce la un lucru simplu și surprinzător de rar: ai nevoie de un om care își asumă un text. Un om care nu se grăbește în locurile greșite. Un om care înțelege că, în juridic, un cuvânt poate cântări mai mult decât pare.
Când îți iese din prima, o să ți se pară că n-a fost mare lucru. Doar o hârtie tradusă. Dar tocmai asta e semnul că ai ales bine. Lucrurile făcute corect nu fac zgomot. Îți lasă ziua să meargă mai departe, iar tu îți vezi de viață.
